irisfrezii-225lei-500x480

Flori pentru prima zi de scoala

Pentru cei mai mici din familie, luna septembrie vine cu schimbari majore: unii se intorc la scoala iar ceilalti pun pentru prima data picioarele dincolo de portile unei astfel de institutii. In timp ce acasa incep pregatirile frenetice pentru iarna, cei mici trec prin emotia primei zile de scoala, de teama cunoasterii celor cu care isi vor petrece urmatorii 8 ani si desigur, prin emotia produsa de intalnirea cu invatatoarea. Nici cei mai maricei dintre ei nu vor fi scutiti de emotia revederii cu colegii sau cu doamna diriginta. O astfel de zi atat de importanta este asociata in memoria tuturor cu buchetele de flori oferite cu inimile stranse si plini de speranta doamnelor invatatoare si educatoare. Prin urmare, iata cateva dintre recomandarile noastre de flori pentru prima zi de scoala.

Gerbera sunt intotdeauna flori potrivite pentru a fi incluse in buchetele oferite in prima zi de scoala. Acestea sunt disponibile intr-o gama ampla de culori, de la alb pana la rosu inchis. In buchetul Here’s looking at you, kid, am asociat florile vesele de gerbera cu clasicii trandafiri in culori solare. Printre toate acestea, am adaugat mici bobite de hyppericum care completeaza elegant buchetul.

001_4906-500x480

Florile de amaryllis sunt mai rar intalnite in buchetele de flori comandate pentru a fi facute cadou. Au un aspect exotic insa in ciuda acestui lucru, pot fi incluse usor in aproape orice fel de buchet sau aranjament. In buchetul Your wish is my comand, florile de amaryllis sunt vedete incontestabile, puse in valoare de multitudinea de accesorii vegetale.

amarrylisaccesorii185lei-500x480

In acelasi timp, tocmai pentru a sublinia diversitatea de combinatii in care pot fi incluse aceste flori speciale, am alaturat florile de amaryllis langa orhideele de mokara, atat de colorate si de pline de viata. Cele doua soiuri de orhidee folosite in acest aranjament, precum si elegantele amaryllis formeaza impreuna un cadou floral rafinat, care va lasa o impresie memorabila.

orhideeamarrylismokara-145lei-500x480

Desi sunt considerate florile dragostei, trandafirii sunt disponibili in soiuri atat de diverse si intr-o varietate aproape infinita de culori, astfel incat pot transmite orice alt tip de mesaj. Prin urmare, pentru prima zi de scoala, trandafirii in tonuri pastelate de roz vor lasa cu siguranta o impresie placuta. Pentru un strop de exotism si eleganta, in aranjamentul Rise up, i-am asociat cu brunia si bambus. In plus, destinatara acestui aranjament va fi cu atat mai surprinsa atunci cand va descoperi printre trandafirii eleganti si delicatele fire parfumate de frezii.

bruniatrandafirifreziibambus-160lei-500x480

Orhideele se numara printre florile care simbolizeaza eleganta feminina si siguranta de sine. Prin urmare, sunt flori potrivite pentru doamna invatatoare sau profesoara care va sti cum sa stapaneasca nazdravaniile unei clase pline de copii energici. Tocmai in ideea de a reprezenta energia si pofta de viata caracteristici micutilor, acest cadou floral este conceput in culori puternice, solare. Simple elegance este un aranjament elegant si sofisticat, fara sa fie prea pretentios. Langa orhidee, am alaturat lalelele intr-un galben vesel, aprins si, cu totul surprinzator, o zambila alba care va parfuma delicat in jurul sau.

orhideelalelezambile-95lei-500x480

 

carmen
carmen@flowersbycarmenionita.ro

Citeste si